Automobilia.ro
CES

Mercedes 280C

Daca ar trebui sa definim Mercedes-ul 250 C cu siguranta ar trebui spus ca este un automobil cu o linie eleganta si caracter sportiv, rezistent ca un tanc, rapid si confortabil, realizat de o firma de prestigiu. Mercedes a lansat in anul 1968 seria W114, primul model postbelic care nu mostenea componente de la predecesori fiind proiectat de la zero. Designul modelului, lansat initial doar in varianta berlina, ii apartine francezului Paul Bracq, seful departamentului de proiectare Mercedes Benz in perioada 1957-1967. Introducerea consolei centrale a fost o premiera pentru automobilele Mercedes. Modelele din seria W114 au fost echipate cu motoare cu sase cilindrii. Varianta coupe a fost produsa in perioada 1972-1976 in 24.669 de exemplare, fiind codificata “C”, motoarele fiind alimentate exclusiv cu benzina. |n 1973 modelul a primit un face-lift, linia capotei fiind coborata.  La capitolul siguranta pasagerilor, capitol la care firma Mercedes Benz a excelat intotdeauna, au fost facute doua modificari inovatoare prin  introducerea centurilor de siguranta pretensionate si a unui nou model de volan, cu patru gauri, prevazut cu o perna antisoc. Motorul care echipeaza modelul 250 C are 2746 cmc si dezvolta 160 CP. Dimensiunile caroseriei sunt 4686 mm lungime, 1770 mm latime, 1394 mm inaltime automobilul cantarind 1455 kg. Desi varianta coupe are aceleasi dimensiuni ca cea berlina, de la stalpul A in fata caroseria fiind identica, dimensiunile habitaclului sunt cu 428 mm mai mici, plafonul fiind coborat cu 50 mm.  Luneta, diferita fata de varianta berlina, aminteste de modelul Pagoda. A existat si o varianta echipata cu injectie, denumita “CE”. Initial sitemul de injecttie a fost unul electronic varianta fiind abandonata dupa doi ani in favoarea mult mai fiabilei versiuni mecanice de injectie Bosch. Performantele modelului sunt : acceleratie de la 0 la 100 km/h in 11.3 s si o viteza maxima de 180 km/h. Exemplarul prezentat, model 280 C, varful de gama, este oferit spre vanzare de firma de restaurari Oldtimer Studio www.oldtimerstudio.ro Fabricat in 1974 automobilul are un rulaj de 72.000 de mile si a fost importat din S.U.A. avand dotarile standard pentru piata americana : aer conditionat, geamuri electrice, inchidere centralizata, servo frana, cruise control automat, servodirectie, lampi laterale, cutie de viteze automata cu patru trepte, si evident bari de protectie anti-impanare conform noului standard DOT lansat chiar in ’74. Un drum la volanul unui Mercedes W114 este o experienta extrem de placuta automobilul pastrandu-si intacte caracteristicile care au asigurat acestei serii succesul de vanzari de aproape doua milioane de exemplare (impreuna cu seria W115): confort, manevrabilitate, siguranta, fiabilitate, eleganta si, nu in ultimul rand, performante. Varianta coupe este alegerea ideala pentru cei care isi doresc o masina cu linie sportiva dar care au nevoie de patru locuri si un portbagaj generos, in plus automobilul fiind ideal pentru calatoriile pe distante lungi. Disponibilitatea de piese este foarte buna  intervalele dintre revizii fiind comparabile cu ale unui automobil modern. Mercedes-urile W114 coupe seduc si astazi, interesul ridicat al colectionarilor generand o crestere continua a cotatiilor. Seriile W114 si W 115 (varianta berlina cu motoare cu patru cilindrii) sunt considerate a fi cele mai rezistente automobile Mercedes din toate timpurile.  

 

Galerie foto

 


Galerie foto

Bursa colectionarilor


Despre companie Servicii oferite Prezentari Evenimente Istorie Muzee Restaurare Colectii si colectionari Motorsport istoric Personalitati Concursuri Arhiva online Galerie foto Bursa colectionarilor Utile