Automobilia.ro
CES

Aston Martin DB 5 Convertible

Eleganta, confortul, performantele si nu in ultimul rand aparitia in seria James Bond au asigurat succesul modelului DB5 produs de Aston Martin la mijlocul anilor ’60. In iunie 1963 Aston Martin a lansat modelul DB5. Primele cincizeci de automobile au fost decapotabile, un hardtop metalic fiind disponibil optional. A doua varianta de caroserie a fost cea coupe. Aston Martin a produs modelul DB5 in perioada 1963-1965 in 1023 de exemplare. Initialele « DB » vin de la David Brown, cel care a condus destinele firmei Aston Martin in perioada 1947-1972. Echiparea standard a modelelor DB5 include, tapiterie din piele, geamuri electrice, jante cu spite, scaune rabatabile, carpete din lana, doua rezervoare de combustibil, radiator de ulie, caroserie realizata dintr-un aliaj de magneziu si aluminiu, extinctor. DB5 este echipat cu un motor realizat integral din aluminiu, cu sase cilindrii in linie, de 3995 cmc. Acesta furnizeaza 282 CP la 5500 rpm. Alimentarea este asigurata de trei carburatoare SU. Performantele automobilului sunt de exceptie, 233 km/h viteza maxima si doar 7,2 secunde necesare de la 0 la 100 km/h. Cutia de viteze ZF este mecanica, cu cinci trepte. Caroseria masoara 4,57 m lungime si 1,68 m latime. Pretul variantei coupe a fost de 4248 £ varianta convertible costand 4562 £. A existat si o a treia varianta de caroserie, tip break, pe care britanicii il vedeau la acea ora mai mult cu utilitate comerciala decat pentru transportul de persoane, fie ele si o familie numeroasa. A durat mult pana aceasta perceptie s-a schimbat. Si mai mult a durat pana cineva a reusit sa dea un caracter sportiv unei caroserii break. Pentru ca David Brown isi iubea enorm cainele si nu aceepta sa de desparta de el nici in calatorii, designerul de caroserii Harold Radford a primit comanda de a proiecta  o caroserie break pentru DB5.  Asa a aparut versiunea « Shooting Brake », dotata cu trapa si bancheta rabatabila. Au fost construite unsprezece automobile de acest tip, majoritatea comandate de vanatori care doreau sa-si mentina standardul de confort in calatoriile spre domeniile de vanatoare. Aceasta varianta a lansat practic moda break-urilor de lux, segment spre care numerosi producatori au inceput din acel moment sa-si indrepte atentia. Modelul prezentat este un Aston Martin DB5 Convertible fabricat in anul 1964, exemplar cu care echipajul Elmar Wiederin/Alexander Wiederin a castigat anul trecut editia inaugurala a raliului Transilvania Classic. Varianta Convertible a fost produsa in 123 de exemplare. Majoritate clientilor care au optat pentru caroseria deschisa au fost din Marea Britanie de vreme ce 104 dintre acestea au fost livrate cu postul de conducere pe partea dreapta. Modelul DB5 este o vedeta de cinema, fiind folosit in celebra serie James Bond. Aparitiile sale cinematografice sunt insa mult mai numeroase din lista facand parte Goldfinger, Skyfall, Thunderball, GoldenEye, Tomorrow Never DiesCasino Royale. Gratie designului sau Aston Martin DB5 Convertible pastraza eleganta traditionala indiferent daca soft-top-ul este inchis sau ridicat. Casa de licitatii RM a tranzactionat in 2010 DB5-ul folosit in filmele Thunderball si Goldfinger pentru suma de 4.103.000 $. Automobilul fusese achizitionat in 1969 de la firma Aston Martin pentru suma de 12.000 $.

Galerie foto

 


Galerie foto

Bursa colectionarilor


Despre companie Servicii oferite Prezentari Evenimente Istorie Muzee Restaurare Colectii si colectionari Motorsport istoric Personalitati Concursuri Arhiva online Galerie foto Bursa colectionarilor Utile