Automobilia.ro
CES

VII. Concursul de eleganta Sinaia

 Concursul de Eleganta Sinaia – CES 2017

 

Pe 24 iunie UNIQA si Retromobil Club Romania va invita la  cea de-a VII-a editie a ”Concursului de Eleganţă Sinaia”, unul din cele mai speciale evenimente din Europa de Est dedicate automobilelor istorice.

Evenimentul, organizat sub Înaltul Patronaj al M.S. Regelui Mihai I al României, beneficiază de un cadrul de excepţie: Domeniul Regal Peleş şi castelul pentru prezentarea şi parada automobilelor participante concurenţilor şi Casionul Sinaia pentru festivitatea de premiere si Balul Retromobil.

Concursul de Eleganţă Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Roman (ACRR) în urma cu mai bine de opt decenii, în două ediţii (1934 şi 1935). Retromobil Club România (RCR) a reluat tradiţia organizării evenimentului în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia şi Muzeul Naţional Peleş.

Anul acesta, Concursul de Eleganţă de la Sinaia a fost încadrat ca eveniment de categoria A în calendarul Federaţiei Internaţionale de Automobile Istorice  (FIVA) şi se bucură, în premieră, de susţinerea oficială a UNIQA.

Pentru ediţia din 2017 sunt înscrise 32 de automobile în şase categorii, cu reprezentanţi din patru ţări: România, Bulgaria, Ungaria şi Marea Britanie, lista incluzand multe exemplare de excepţie, aşa cum este modelul Ego 4/14 din 1924, unul din două exemplare existente la nivel mondial, prezentat şi în filmul „Restul e tăcere” semnat de Nae Caranfil. Ţiriac Collection va prezenta una din puţinele limuzine de serie din lume care dispune de un motor cu 16 cilindri – un model Cadillac Series 90.

Porsche 356 Cabriolet, Jaguar E Type, Ford Mustang Mach I sau Citroën DS 21 Cabriolet Chapron, TVR Grantura sunt alte automobile spectaculoase înscrise în concurs. Nu vor lipsi nici automobilele romanesti inscrise la Categoria ”Fabricat in Romania”

Casa Regala a României patronează concursul din 1934 si va fi reprezentată la eveniment de Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României.

Violonistul român Remus Azoiţei, profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, Presedintele Filialei ”RCR Diaspora”, va participa la eveniment cu un Renault 12 TL (1971).

Juriul international al CES 2017 este compus din dl. Jean Jaques Martens (Belgia – Presedintele juriului), Andras Noszvai (Ungaria), Dan Vardie (Romania) si Adrian Dragan (Romania).  Evenimentul va fi supervizat de un steward FIVA, dl. Victor Papadopoulos (Cipru).

 

BMW Classic este in premiera partener al evenimentului, alături de o deja tradiţionala colaborare cu BMW Group România, urmand sa expuna la Sinaia o serie de automobile istorice din colectia Muzeului BMW din Munchen. 

Concursul de Eleganţă Sinaia din acest an va fi scena unui moment istoric – un automobil emblematic revine în România după ce în 1940 a fost inscris la Marele Premiu al Oraşului Braşov, cura anulata dupa zilele de antrenament ca urmare a cursului razboiului. Este vorba de legendarul BMW 328 Mille Miglia Roadster (1939), carosat de Touring, unul dintre cele trei modele produse vreodată.

Concursul de Eleganţă Sinaia este deschis gratuit publicului larg accesul fiind gratuit. În plus, alături de prezentarea oficială a automobilelor de la Castelul Peleş, pasionaţii pot descoperi mai multe detalii şi legende despre maşinile din concurs în două tururi ghidate, începând cu ora 10:00 şi ora 14:00, cu plecare de la Terasa „La tunuri”.

Progamul evenimentului: 


10:00 – 17:00. Automobilele sunt expuse pe Domeniul Regal Peleş, in trei locatii : Castelul Peleş, Castelul Pelişor si Vila Economat.

10:00 si 14:00. Doua tururi ghidate de prezentare cu start de la ”Terasa la Tunuri”

-12:00 – 13:00. Prezentarea oficială a automobilelor pe platoul Castelului Peleş.

- 18:00 – 19:00. Parada automobilelor de epocă şi expunerea în centrul oraşului Sinaia.

- 19:00 – 20:00. Festivitatea de premiere, Casino Sinaia.

Vor fi distribuite pliante cu lista automobilelor participante şi numerele de concurs ale acestora, precum şi buletine de vot. Publicul va putea vota exemplarul preferat, depunând buletinele de vot în urna din faţa terasei “La tunuri”. Fiecare vizitator poate vota un singur automobil, înscriind în buletinul de vot numărul automobilului preferat (numerele sunt afişate pe fiecare automobil). Pe baza voturilor va fi decernat “Premiul Publicului”.

Partenerii evenimentului :

Primăria Orasului Sinaia, Uniqa Asigurări, Muzeul Naţional Peleş, Casino Sinaia, BMW Classic, BMW Group Romania, Tissot, Game World Bucureşti Vitan, Via Viticola Sarica Niculitel, Ralitza, Bergenbier, Hotel Palace, Rulota cu flori, Kala, Scomec

Parteneri media :

Motor Clasic Magazin, auto motor şi sport, Auto Pro, autostiri.ro, automobilia.ro

Site-ul oficial al evenimentului :

www.concursuldeeleganta.ro

Galerie foto

 


Galerie foto

Bursa colectionarilor


Despre companie Servicii oferite Prezentari Evenimente Istorie Muzee Restaurare Colectii si colectionari Motorsport istoric Personalitati Concursuri Arhiva online Galerie foto Bursa colectionarilor Utile